«

»

Nokia si Microsoft semneaza un acord definitiv inainte de data estimata

Contribuțiile cheie la noul ecosistem mobil global au fost convenite; companiile anunță un progres semnificativ în dezvoltarea noilor produse

Nokia și Microsoft au anunțat astăzi semnarea unui acord definitiv într-un parteneriat ce va da naștere unui nou ecosistem mobil global, prin utilizarea activelor complementare ale celor două companii. Semnat înainte de data estimată, acordul definitiv este în concordanță cu anunțul comun al companiilor din 11 februarie.

Pe lângă convenirea asupra termenilor parteneriatului, inclusiv asupra contribuțiilor comune pentru dezvoltarea noului ecosistem, Nokia și Microsoft au mai anunțat un progres semnificativ în dezvoltarea primelor produse Nokia ce încorporează sistemul Windows Phone. Cu sute de angajați implicați deja în eforturile comune pe partea de inginerie, companiile colaborează pentru realizarea unui portofoliu de noi terminale Nokia. Nokia a început, de asemenea, să porteze aplicații și servicii cheie care vor opera pe Windows Phone și s-au demarat inițiative comune de cooptare a unor dezvoltatori de aplicații terți.

La cel mai înalt nivel, am intrat într-un parteneriat din care au de câștigat ambele părți“, a declarat Stephen Elop, Președinte și CEO al Nokia Corporation. “Natura complementară a activelor noastre și competitivitatea acestei oferte comune reprezintă fundația relației noastre.

Acordul nostru este benefic pentru industrie,” a declarat Steve Ballmer, CEO al Microsoft. “Împreună, Nokia și Microsoft vor inova cu o viteză mai mare și vor oferi oportunități sporite, atât pentru cosumatori cât și pentru parteneri, de a se bucura de succesul ecosistemului nostru.

Relația este structurată în jurul a patru zone largi:

1. O îmbinare de active complementare, care fac acest parteneriat cu adevărat unic:

– Nokia va livra servicii de cartografie, navigație și anumite servicii bazate pe locație către ecosistemul Windows Phone. Nokia își va aduce aportul inovator la acest ecosistem, contribuind și cu expertiza sa în tehnologie foto, design hardware și suport lingvistic și impulsionând dezvoltarea platformei Windows Phone. Microsoft va oferi servicii de căutare Bing pe terminalele Nokia și va contribui în domenii precum productivitate, publicitate, jocuri, social media și o varietate de alte servicii. Combinația dintre navigație, publicitate și funcții de căutare va permite o monetizare sporită a serviciilor de navigație Nokia și forme complet diferite de venituri din publicitate.
– Inițiative comune de cooptare a dezvoltatorilor pentru a sprijini crearea de aplicații noi, globale și locale, inclusiv înregistrare gratuită pentru toți dezvoltatorii Nokia care creează aplicații pentru Windows Phone.
– Lansarea unui nou magazin global de aplicații marca Nokia, care valorifică infrastructura Windows Marketplace. Dezvoltatorii vor putea publica și distribui aplicații printr-un singur portal către sute de milioane de consumatori care utilizează terminale Windows Phone, Symbian și S40.
– Nokia va contribui cu expertiza sa în facturarea la operator, pentru ca participanții în noul ecosistem Windows Phone să poată beneficia de acordurile Nokia cu 112 operatori din 36 de piețe.

2. Nokia va plăti către Microsoft taxe de redevență pentru utilizarea platformei Windows Phone, începând de la livrarea primelor produse Nokia cu sistem Windows Phone. Aceste plăți sunt competitive și reflectă volumele mari de terminale pe care Nokia estimează că le va livra, precum și o varietate de alte considerații legate de activitățile în domeniul ingineriei, în care ambele companii sunt implicate. Llivrarea de către Microsoft către Nokia a platformei Windows Phone va permite Nokia să își reducă semnificativ cheltuielile operaționale.

3. Ca recunoaștere a naturii unice a acordului dintre Nokia și Microsoft, precum și a contribuțiilor oferite de Nokia, Nokia va încasa plăți de ordinul miliardelor de dolari.

4. Un acord ce recunoaște valoarea proprietății intelectuale și stabilește mecanisme pentru transferul de drepturi intelectuale, Nokia va încasa plăți substanțiale potrivit termenilor acordului.

În urma semnării acordului definitiv, ambele companii vor demara discuții cu operatori, dezvoltatori și alți parteneri pentru a ajuta industria să înțeleagă beneficiile oferite de noul ecosistem. În același timp, se vor continua activitățile de dezvoltare a noilor produse Nokia pe platforma Windows Phone, pentru a asigura volumele de terminale ce urmează să fie livrate în 2012. Nivelul angajamentului din partea ambelor companii este semnificativ și are în vedere intenția companiilor de a construi un nou ecosistem bazat pe acest parteneriat strategic pe termen lung.

Ti se pare interesant ce ai gasit pe aceasta pagina? Spune-le si prietenilor:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>