«

»

Orange Romania are un nou CEO

Orange România anunță numirea oficială a lui Jean-François Fallacher în poziția de Chief Executive Officer al companiei, începând cu 1 Iulie 2011.

Totodată, Orange anunță promovarea actualului CEO, Thierry Millet, în cadrul Grupului France Telecom – Orange. El va reveni în Franța, unde va coordona activitățile de plăți prin telefonul mobil și de dezvoltare a serviciilor de plăți contactless în țările în care este prezent Grupul, implementând astfel unul din cele șapte programe strategice anunțate de Stéphane Richard pe 31 mai.

.

Cei șase ani petrecuți în cadrul Orange România reprezintă o perioadă importantă în cariera mea. A fost o provocare să conduc compania pe timp de criză economică, după ce, anterior, am contribuit la dezvoltarea sa rapidă din poziția de Director Comercial. Acum, la final de mandat, am satisfacția de a fi contribuit la succesul companiei, îmbunătățindu-i poziția de lider și menținându-i cota valorică de piață. Noua poziție de Vice President Payment and Contactless din cadrul Grupului va fi pentru mine o schimbare a perspectivei unde voi avea ocazia să dezvolt unul dintre cele mai promițătoare domenii din industrie, aflat încă la început de drum.” a declarat Thierry Millet, CEO Orange România.

Olaf Swantee, Executive Vice President Europe & Sourcing i-a mulțumit lui Thierry Millet și a anunțat numirea lui Jean-François Fallacher ca viitor CEO al Orange România: „Pe o piață de telecom puternic dezechilibrată de contextul economic, războiul prețurilor și cadrul legislativ instabil, Thierry Millet a reușit cu abilitate să consolideze performanțele companiei, iar Grupul France Telecom – Orange îi mulțumește pentru aportul său. Totodată, îi urăm bun venit lui Jean-François Fallacher, noul CEO. Suntem încrezători că acesta va trasa noi parametri de excelență pentru Orange România. Experiența profesională a lui Jean-François vorbește de la sine, iar capacitățile de lider de care a dat anterior dovadă ne-au convins că am făcut cea mai bună alegere.”

Jean-François Fallacher are o bogată experiență atât pe piața business, cât și pe cea mass market. Și-a început cariera în Franța, pe segmentul de vânzări business. Pe parcursul anilor, și-a dezvoltat experiența în piețe extrem de competitive, precum Olanda, unde a lansat o companie de servicii de internet, iar mai apoi un operator alternativ care a devenit un important competitor al KPN — principalul jucător de pe această piață. Înainte de a veni în România, timp de șase ani, Jean-François Fallacher a ocupat poziția de CEO al Sofrecom, companie de consultanță internațională a Grupului France Telecom – Orange. Pe durata mandatului său la Sofrecom, Jean-François a dezvoltat operațiuni și servicii mobile în diferite piețe în care este prezent Grupul.

Este o onoare pentru mine să devin noul CEO al Orange România și să construiesc mai departe, pornind de la succesul anilor precendenți. Ca lider pe piața de telecomunicații, Orange România se va concentra să asigure clienților cea mai bună experiență și calitate a serviciilor. Totodată, ne vom dedica eforturile să descoperim noi modalități de creștere și să aducem un plus de valoare pieței.” a spus Jean-François Fallacher, viitorul CEO al Orange România.

Ti se pare interesant ce ai gasit pe aceasta pagina? Spune-le si prietenilor:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>