«

»

Sony prezinta prima camera video Handycam 3D in Romania

Sony Handycam TD10, disponibil începând cu data de 21 iunie 2011, la prețul de 6.999 lei

Sony anunță astăzi disponibilitatea primei camere video Handycam 3D — modelul TD10 — în România, în cel mai nou Sony Center din țară, situat în Băneasa Shopping City. Cu o suprafață de 175 metri pătrați și peste 1000 produse la vânzare, noul punct de vânzare devine cel mai important magazin al rețelei.

Tomohiro Nakashima, Country Manager Sony în Romania, Bulgaria, Macedonia, Albania și Kosovo declară: “Anul trecut, Sony s-a impus drept liderul pieței în divertismentul 3D, oferind utilizatorilor săi acces atât la hardware 3D, cât și la conținut 3D. Anul acesta, Sony își concentrează eforturile în crearea unui spațiu 3D mai personal. Prin lansarea modelului Handycam TD10 aducem, încă o dată, un plus de valoare Universului 3D, în care utilizatorii își pot crea propriul conținut tridimensional”.

Întărind portofoliul Sony 3D, modelul HDR-TD10E reprezintă prima cameră 3D “Double Full HD” destinată utilizatorilor obișnuiți. Camera video beneficiază de un sistem cu obiectiv dublu, ce include două dintre componentele principale ale dispozitivului — două obiective Sony G, doi senzori CMOS “Exmor R” și două procesoare de imagine “BIONZ”.  Sistemul dual de înregistrare generează posibilitatea de redare a conținutului 3D la rezoluție 2D Full HD, automat, pe ecrane 2D, în timp ce conținutul 3D poate fi vizualizat fără a fi nevoie de ochelari 3D pe ecranul LCD 3D, clar, Xtra Fine tactil, de 3,5 inci al camerei.

Utilizatorul poate reda clipurile video 3D Full HD pe orice televizor HD compatibil 3D. În plus față de alte funcții inovatoare, zoom-ul optic 10x cu stabilizare de optică de imagine SteadyShot (în modul activ) și modul iAUTO sunt disponibile în 3D. Cu o memorie flash de 64GB, modelul HDR-TD10E este astăzi disponibil în noul Sony Center din Băneasa Shopping City, la prețul de 6.999 lei.

Ti se pare interesant ce ai gasit pe aceasta pagina? Spune-le si prietenilor:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>